Sexul după despărţire

Aproape toată lumea suferă la un moment dat după o despărţire. Unele persoane reacţionează ieşind imediat în căutarea unei noi iubiri. Altele spun „Nu mai vreau niciodată!” Numai tu ştii ce va funcţiona cel mai bine pentru tine - deşi, dacă eşti tulburat(ă), ar putea fi o idee bună să-ţi ţii la curent prietenii ca să te poată ajuta să eviţi comportamentele dăunătoare.

În fazele iniţiale de suferinţă, mulţi oameni îşi găsesc alinarea în alcool sau droguri. Totuşi, dacă încerci să-ţi îneci amarul, ai toate şansele să descoperi că de fapt pluteşte şi e foarte uşor să iei decizii dăunătoare când eşti sub influenţă.

Dacă ai fost mult timp cu un singur partener, poate fi foarte uşor să uiţi că sexul protejat este esenţial. Chiar şi felaţia şi cunilingus prezintă riscuri de boli cu transmitere sexuală (BTS), prin urmare ar fi bine să-ţi faci aprovizionarea cu prezervative dacă ai de gând să ieşi la agăţat. Cumpără prezervative cu arome şi de mărimi diferite dacă faci sex cu bărbaţi, şi cumpără prezervative care ţi se potrivesc şi cu care te simţi confortabil dacă eşti bărbat. O inimă zdrobită te va face să suferi şi mai mult dacă te confrunţi şi cu teama unor boli sau a unei sarcini neprogramate.

Doar pentru că tu ai inima frântă nu înseamnă că trebuie să-i tratezi pe ceilalţi ca şi cum ar fi de unică folosinţă. Dacă nu vrei decât o aventură de o noapte, fii sincer(ă) cu potenţialul tău partener sau parteneră înainte de a ajunge în pat. Rănind pe altcineva cu minciuni nu te va face să te simţi mai bine pe termen lung - şi ar putea duce şi la complicaţii emoţionale pe care le-ai putea evita cu uşurinţă.

Deşi ai putea să ai senzaţia că nu vei mai întâlni niciodată pe cineva la fel de bun ca fostul sau fosta, acest lucru ţine la fel de mult de chimia corpului tău cât orice altceva. Atunci când iubeşti pe cineva, corpul tău eliberează o substanţă chimică denumită ocitocină, care creează legături, iar ruperea acestor legături poate fi dificilă. Din fericire, timpul le rezolvă pe toate: dacă eviţi contactul cu fostul sau cu fosta şi îţi laşi timp să te vindeci în izolare (cu susţinerea prietenilor şi familiei dacă e cazul), chimia (literalmente) va păli.

E posibil ca acum să ţi se pară că e imposibil, dar va veni un moment în care sentimentele tale vor putea fi gestionate mai uşor. Iubeşte-te, fă lucruri care îţi plac şi vei fi într-o stare mult mai bună pentru a găsi un partener sau o parteneră, atunci când eşti gata să mergi înainte. Sau, cine ştie, s-ar putea să decizi că îţi place mai mult singur(ă).

"Iubeşte-te, fă lucruri care îţi plac şi vei fi într-o stare mult mai bună pentru a găsi un partener sau o parteneră."

Articole similare

Femei cărora le plac femeile

Sexul între lesbiene Nu există nicio regulă de aur pentru sexul între lesbiene, oricum nu mai mult decât există pentru sexul heterosexual. Fiecare...
Citește mai mult

Asta nu se întâmplă de obicei...

Îndoielile obişnuite ale bărbaţilor Toată lumea are nesiguranţe şi „a fi bărbat” nu înseamnă că trebuie să-ţi negi sentimentele: a te accepta pe t...
Citește mai mult