O poză cu o mână ce ține un prezervativ.

Primul episod – „Între mit și adevăr” – din seria #SafeToPlayHub sparge gheața în conversația despre viața sexuală și sănătatea intimă. Știm că real life sex nu este mereu ce vedem în filme, citim în cărți sau chiar auzim în melodii, iar din această cauză avem tendința de a pune sub semnul întrebării diverse aspecte ale vieții noastre intime. Îți spunem noi cum stă treaba: curiozitatea despre sex în general nu este acea curiozitate care a omorât pisica. Este normal să fim curioși, și la fel de bine este să avem curiozitatea necesară de găsi răspunsuri la întrebările noastre. Astăzi vom răspunde fără perdea la diverse întrebări care se plimbă prin mintea noastră, dar nu avem curajul de a le verbaliza.

„Lipsa activității sexuale îmi va influența ciclul menstrual?”

Răspunsul este NU. Inactivitatea sexuală nu afectează menstruația. Ciclul menstrual este reglat în principal de schimbările hormonale care apar în corpul unei femei în fiecare lună. Întârzierea menstruației sau absența completă a acesteia se poate întâmpla din câteva motive diferite, cum ar fi stresul, diferite afecțiuni, alimentația insuficientă, exercițiile fizice foarte intense sau utilizarea unei metode contraceptive care conține hormoni. Pe de altă parte, activitatea sexuală de rutină tinde să schimbe anumite caracteristici ale ciclului menstrual. Perioadele tale pot deveni din ce în ce mai previzibile, iar simptomele sindromului premenstrual pot fi mai puțin vizibile.

„Este normal să mă doară la penetrare?”

Răspunsul este: depinde. Durerea în momentul penetrării sau dispareunia poate fi un subiect sensibil pentru numeroase femei. Există mai multe motive posibile pentru această senzație neplăcută. În primul rând, câteva cauze pot fi lipsa excitației sau lipsa lubrifierii vaginale înainte de actul sexual. O durată mai lungă a preludiului sau un lubrifiant pe bază de apă te vor ajuta să scapi de această durere. De asemenea, nu trebuie să-ți fie jenă să-i comunici partenerului acest aspect. Sexul este o muncă de echipă, în care premiul este însăși plăcerea reciprocă. În al doilea rând, disconfortul în timpul penetrării poate fi cauzat de infecții, inflamații sau afecțiuni medicale, precum endometrioza sau infecțiile tractului urinar. În cazul în care durerea la penetrare persistă sau devine insuportabilă, îți recomandăm să consulți un medic specialist.

„De ce mi se pare ciudat momentul în care își pune prezervativul?”

Pentru unele persoane, acest moment necesar poate părea ciudat sau poate crea o pauză în intimitatea momentului. Aparenta stânjeneală este normală, dar nu ar trebui să reprezintă o distragere de la momentul principal. De asemenea, există posibilitatea ca rușinea sau stânjeneală să fie de ambele părți, deci niște vorbe suave care să nu vă scoată din mood sunt mai mult decât indicate. Comunicarea deschisă și onestă cu partenerul despre nevoile și preferințele fiecăruia ajută la depășirea stânjenirii și la crearea unei atmosfere confortabile. Să nu uităm că nu este absolut nimic rușinos în a fi responsabil, dat fiind că utilizarea prezervativului constituie bariera de protecția împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite. În timp, prin comunicare și practică, acest moment poate deveni mai natural și mai bine integrat în viața ta sexuală.

„Numărul partenerilor sexuali reprezintă o problemă?”

Singurul răspuns la această întrebare este NU. Oamenii au perspective diferite asupra numărului de parteneri sexuali și este important să respectăm diversitatea opiniilor. Ceea ce este considerat corect sau greșit în această privință poate varia în funcție de valori personale, cultură, educație și experiențe individuale. Cu toate acestea, este crucial să practicăm sexul într-un mod sigur și responsabil, asigurându-ne că respectăm consensul și că folosim măsuri adecvate de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite. Fiecare persoană are dreptul de a decide cu cine și în ce măsură să își exploreze viața sexuală, iar judecata și stigmatizarea nu ar trebui să fie parte din această ecuație.

„Există prezervative pentru femei?”

Da, există prezervative speciale destinate femeilor. Prezervativele feminine sunt concepute pentru a se potrivi anatomiei interne a femeilor și pentru a oferi protecție în timpul actului sexual. Acestea pot fi introduse în vagin înainte de contactul sexual și pot fi o opțiune adițională de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite. Prezervativele pentru femei vin în diverse dimensiuni, forme și materiale, iar alegerea potrivită depinde de preferințele individuale și de confortul personal.

Viața sexuală și sănătatea intimă sunt subiecte complexe și variate. Nu există o abordare unică și corectă în ceea ce privește sexualitatea și relațiile intime, ci este vorba despre respectul față de sine și față de ceilalți, despre consimțământ și despre găsirea echilibrului și confortului în cadrul propriilor experiențe. Este important să îți asculți corpul, să comunici deschis cu partenerul și să cauți informații și sprijin atunci când întâmpini întrebări sau preocupări legate de aceste aspecte. Pentru astfel de momente în care te simți rătăcit și simți că nu ai cu cine să te sfătuiești, te invităm să urmărești seria #SafeToPlayHub de pe canalul nostru de Youtube. Iar pentru sfaturi de natură medicală, îți recomandăm să apelezi la ajutorul specialiștilor (medici sau farmaciști).

Nicio metodă de contracepție nu oferă protecție de 100% împotriva sarcinii, HIV sau bolilor/infecțiilor cu transmitere sexuală.
Informațiile din acest articol nu reprezintă sfaturi medicale. Vă rugăm să vă adresați medicilor sau farmaciștilor dacă aveți nevoie de informații suplimentare.

Surse:

  1. https://www.plannedparenthood.org/blog/does-not-having-sex-for-a-while-delay-your-period/
  2. https://flo.health/menstrual-cycle/sex/sexual-health/sex-and-menstrual-cycle-are-they-connected/
  3. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/12325-dyspareunia-painful-intercourse/
  4. https://www.nhs.uk/conditions/contraception/female-condoms/